sâmbătă, 1 aprilie 2017

Celebrează‑ţi identitatea în Hristos

Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în această generaţie adulteră şi păcătoasă, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni în gloria Tatălui
Său, cu sfinţii îngeri (Marcu 8:38, versiunea GBV).

În Evrei 2:11, Biblia descrie uniunea noastră cu Isus Hristos, motiv pentru care Lui nu Îi este ruşine să ne numească „fraţi” – adică suntem fraţii şi surorile Lui. Lui Pavel, întocmai ca şi Domnului Isus, nu Îi era ruşine să se identifice cu poporul lui Dumnezeu.
În Faptele apostolilor 20:32 de exemplu, el i‑a numit pe credincioşii din biserica din Efes „fraţi” – referindu‑se la fraternitate, cetăţeni împreună cu sfinţii şi cetăţenii ai cerului. Fiind născuţi din Duhul Sfânt, suntem moştenitori ai lui Dumnezeu şi
comoştenitori cu Cristos.
Este trist că unor creştini le este ruşine să se identifice cu alţi credincioşi. Atunci când li te adresezi cu apelativul „fratele cutare” sau „sora cutare,” răbufnesc
repede şi spun: „zi‑mi pe nume; nu îmi mai spune «frate» sau «soră».” Se tem sau se feresc să fie identificaţi drept creştini.
Tu să nu fii niciodată aşa.
Asocierea ta cu Isus Hristos şi cu biserica Lui este identitatea cea mai mare, cea mai onorabilă şi cea mai motivatoare pe care ai fi putut‑o avea vreodată.
Celebreaz‑o cu fiecare ocazie.
Profită de fiecare moment pentru a‑L glorifica pe Isus Cristos.
Aminteşte‑ţi cuvintele nepreţuite ale Domnului Isus din versetul tematic.
Dacă îţi este ruşine ca lumea, prietenii, membrii familiei, colegii etc. să ştie că eşti născut din nou şi că eşti membru al bisericii, şi Domnul Se va ruşina cu tine înaintea Tatălui şi a îngerilor.
Indiferent de percepţia cuiva asupra creştinătăţii, noi avem cea mai demnă identitate; nu o trata cu uşurătate!
Ce poate fi mai sublim decât să fii asociat al naturii lui Dumnezeu? Fii întotdeauna entuziasmat că eşti creştin.
Fii plin de îndrăzneală în declararea dedicării tale neabătute faţă de Cristos, faţă de biserica Lui şi faţă de alţi credincioşi.
Nimic şi nimeni nu ar trebui să te facă să
te disociezi de Hristos sau să te lepezi de uniunea ta cu El!
Nici chiar cele mai grele încercări sau persecuţii din partea vrăjmaşului nu ar trebui să te sperie.

Rugaciune:
Dragă Tată ceresc, Îţi mulţumesc
că mi‑ai dat credinţă, putere
lăuntrică şi curaj pentru a‑mi
mărturisi deschis uniunea cu Tine
şi asocierea cu ceilalţi credincioşi.
Sunt bucuros să fiu în Cristos şi să
aparţin Casei lui Dumnezeu. Nimic
în această lume nu este mai măreţ
decât a fi un asociat al Dumnezeirii!
Binecuvântat să fie Dumnezeu!

Studiu suplimentar:
Romani 1:16;
Luca 12:8‑9

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu