miercuri, 22 martie 2017

Suntem ca El

Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii (1 Ioan 4:17).
A doua parte a versetului tematic spune, cu referire la Isus, că aşa cum este El, suntem şi noi în lumea aceasta.
Dacă noi suntem ca El, atunci este foarte important să aflăm din Cuvântul lui Dumnezeu cum este El; cum a trăit El când a umblat pe pământ? Biblia ne spune că a vindecat bolnavii, a înviat morţii şi a scos demonii.
Pasajul din Faptele apostolilor 10:38 spune: „Cum Dumnezeu L‑a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi îi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.” Viaţa Lui a fost un şir nesfârşit de miracole.
A umblat pe apă. El poruncea, iar urechile surde şi ochii orbi se deschideau. La glasul Lui picioarele oloage au fost restaurate. Era cu adevărat minunat. La cuvântul Său, chiar şi membrele mutilate au crescut înapoi. Atunci când a liniştit furtuna, ucenicii Săi au exclamat uimiţi: „Ce fel de om este acesta? Pentru că porunceşte chiar vânturilor şi apei şi ele ascultă de El” (Luca 8:25, versiunea Fidela). Acum, dacă luăm în considerare faptul că a făcut toate aceste lucruri în calitate de om, lăsându‑Şi slava deoparte (Filipeni 2:7), ne confruntăm cu o realitate care ne depăşeşte imaginaţia. Manifestările glorioase ale supranaturalului din viaţa Sa au avut loc înainte ca El să moară pe cruce. El a redevenit glorificat abia după înviere (1 Petru 1:21). Aceasta ne arată cine suntem noi şi ce putem face astăzi ca făpturi noi în Isus Cristos. Imaginea lui Cristos cel glorificat pe care o vedem în Cuvântul lui Dumnezeu este de fapt reflexia noastră ca făpturi noi în Cristos. Astfel, atunci când citeşti: „cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta,” reacţia ta trebuie să fie următoarea: „Slavă lui Dumnezeu, pentru că aşa cum este Isus, în toată slava, autoritatea şi puterea Lui, aşa sunt şi eu!” Aleluia. Meditează asupra acestui adevăr. Propune‑ţi în mod deliberat să gândeşti, să umbli, să vorbeşti şi să acţionezi ca Isus. La fel ca El, proclamă cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu în circumstanţe potrivnice şi vei vedea o schimbare. Vindecă bolnavii, curăţeşte leproşii şi învie morţii! Binecuvântează‑i şi atinge‑i pe cei din jur cu dragostea lui Dumnezeu aşa cum a făcut Isus, pentru că tu eşti ca El.

Rugăciune:
Pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere îmi păzeşte inima şi mintea în Isus Cristos. Lucruri bune vin şi astăzi în calea mea de pretutindeni! Nu mă îngrijorez de nimic, pentru că Domnul mi‑a dat toate lucrurile! Bucuria Lui se manifestă cu putere prin mine în orice loc. Glorie lui Dumnezeu!

 STUDIU SUPLIMENTAR
Evrei 1:3; 1 Petru 2:9;
Ioan 17:22

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu