vineri, 27 septembrie 2013

Minunea creatiei lui Dumnezeu exclude orice teorie a evolutiei

Ceea ce vedeti nu este un trucaj! Este cat se poate de real! Sunt imagini filmate la viteza redusa care fac ca miscarile sa para rapide, defapt e un joc cu timpul, zilele devin minute, orele devin secunde. Odata, niste cercetatori au incercat sa scoata pe piata idea de BIG DESIGNER.
O teorie care era menita sa demonstreze stiintific faptul ca  in spatele oricarui lucru frumos de pe acest pamant  exista CINEVA, o Persoana divina, Mareata, Priceputa, Intruchiparea ARTEI desavarsite, care a creeat tot ceea ce vedem si simtim cu o uimitoare iscusinta.
 Rezultatul acestui studiu? Acesti cercetatori au fost redusi la tacere, maltratati si ridiculizati de catre toti acei colegi de breasla ce nu credeau (sau nu voiau sa creada, mai bine zis) in Dumnezeu.!

...Fiecare isi va lua rasplata intr-o  zi pentru indiferenta ridicata la grad de nesimtire fata de fiecare dovada a existentei lui Dumnezeu!...

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Intrebarea ta e importanta pentru noi!

Ma numesc Corneliu Nita,  sunt administrator al blogului crestin Adevarata Fericire - Resurse pentru Suflet.
Dumnezeu mi-a pus pe inima faptul ca sunt multe personae care viziteaza site-ul acesta zilnic, care au intrebari, intrebari vitale, existentiale, unii au cautat raspunsul in diferite locuri (familie, prieteni, anturaje) si nu l-au gasit!
Datorita acestui fapt am hotarat ca,  impreuna cu echipa acestui site sa  incercam sa raspundem pe rand intrebarilor voastre, asa cum Dumnezeu ne va ajuta!
Daca  ai intre unu si o suta de ani si ai o intrebare (sau mai multe) la care nu gasesti un raspuns te asteptam sa ne scrii!
Ne poti  scrie intrebarea ta la adresa de mail corneliujames@yahoo.com sau sub forma de comentariu la subsolul acestei postari!
Identitatea (Numele) iti va fi afisat doar cu acordul tau, iar daca nu doresti acest lucru, vei ramane sub numele :Anonim, astfel nimeni nu va sti identitatea ta.
Te incurajez sa faci acest lucru, nu ai nimic de pierdut, ci numai de castigat!
Dumnezeu sa te binecuvinteze!

Echipa Adevarata Fericire:
Corneliu Nita
Gigi Furdui  (Pastor Romania)

Credinta fara fapte este zadarnica

"Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?" - Iacov 2:20

De-a lungul anilor am meditat la aceste versete din Iacov si am vazut cat sunt de adevarate!
Multi crestini ai zilelor noastre prefera mai degraba sa se laude cu credinta lor decat sa traiasca cu adevarat o viata de crestini autentici!

E trist faptul ca, intr-o tara crestina ca a noastra oamenii sunt atat de departe de Dumnezeu si de adevarul biblic!
Dupa revolutie tara noastra a avut parte de multa invatatura, si a beneficiat masiv de ajutorul tarilor crestine de peste hotare, ajutor care era menit sa demonstreze credinta insotita de fapte a unor frati crestini care, au fost gata sa ajute si sa investeasca in tara noastra.
Astfel, ei si-au jertfit din timpul lor, din banii lor, din bunurile lor pentru ca si noi astazi sa stim depre Dumnezeu. Cum ar trebui sa procedam noi astazi, dupa ce ne-am dezvoltat ca si natiune si dupa ce am cunoscut adevarul lui Dumnezeu? Ar fi normal ca si noi la randul nostru sa nu fim crestini doar de duminica ci sa mergem si noi in tari defavorizate si sa predicam evanghelia in acest fel.

De asemenea Apostolul Iacov in acelasi capitol 2 ne scrie: " Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele..”
 
Care din cele doua cazuri credeti ca arata Adevarata credinta? Nu-I asa ca cel care spune ca isi va demonstra credinta prin faptele sale?
Imi si inchipui doi oameni care au o discutie interesanta despre credinta, primul fiind cel laudaros, genul de om care stie multa teorie, incercand sa il convinga pe al doilea despre doctrina sa perfecta, si un al doilea smerit care ii zice: "Eu prefer sa nu spun multe cuvinte ci sa traiesc o viata de crestin, iar pentru aceasta ma rog zi de zi ca Dumnezeu sa imi dea putere, sa citec Biblia, sa o inteleg si sa o aplic in viata mea de zi cu zi"
 
In versetul 26 citim ca:"După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă."  Asadar,  daca stim sa facem binele si nu il facem, credinta noastra este fara substanta!
Astazi trebuie sa intelegem acest principiu si sa cerem ca Dumnezeu sa ne ajute sa fim "Lumina in intuneric" pentru ca doar asa, Dumnezeu poate sa ne foloseasca in a schimba generatia in care traim!
Oamenii din jurul nostru sunt satui de vorbe, ei vor sa vada fapte- faptele credintei noastre!

Cineva spunea odata: "Predica Evanghelia prin faptele tale intai, apoi, daca iti mai ramane timp foloseste si cateva cuvinte! Iar daca nu ai o viata traita langa Hristos mai bine taci, si nu spune nimic!
De ce sa aiba de suferit Evanghelia lui Hristos din cauza unuia ca tine?"
 
 
Corneliu Nita.
 
 

vineri, 20 septembrie 2013

Ce volum de muncă le revine soțului și soției în căsătorie conform Bibliei?

Întrebare:
Cum se relatează munca bărbatului și a femeii din primele 3 capitole din Geneza, cu capitolul 31 din Proverbe? Căci în primele capitole ale cărții Geneza îi este dat bărbatului să muncească din greu, iar în Proverbe 31, o femeie mai de preț decât mărgăritarele este cea care muncește din greu. Iar bărbatul, în cazul dat, este acel care stă la porțile orașului. Și, comparând aceste 2 texte, mi se împarte în 2 lucrurile pe care ar trebui să le facă bărbatul și cele pe care ar trebui să le facă femeia. Nu înțeleg, cum este împărțit lucrul în cuplu, în fiecare din cazuri. 
În capitolul 1 al cărții Genesa atât bărbatul cât și femeia au primit aceleași responsabilități. Capitolul 2 ne relatează cu mai multe detalii despre crearea bărbatului și a femeii și despre motivul pentru care a creat Dumnezeu femeia este scris: 
 
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2:18)  

 
Deci, femeia a fost creată ca să-i fie un ajutor potrivit bărbatului în reponsabilitățile pe care le-a primit de la Dumnezeu. Și este greșit să credem, cum zic unii, că munca este o consecință a căderii în păcat. Nicidecum. Dumnezeu lucrează. Și Domnul Isus lucrează până în ziua de azi. Munca nu este o consecință a păcatului și când a fost creat omul...
 
Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. (Geneza 2:15)  
Deci, femeia trebuia să-i ofere bărbatului ajutorul potrivit în păzirea și lucrul care trebuia să-l facă el. 
 
Genesa 3 ne relatează despre tragedia căderii primilor oameni în păcat și una din consecințe avea să fie și felul cum avea să arate munca lor de acum înainte. 
 
Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3:16-19)  
Aceste consecințe ale păcatului nu au anulat rolul pe care îl avea femeia să-i fie un ajutor potrivit bărbatului ei. 
 
În capitolul 31 al cărții Proverbele lui Solomon este prezentată o femeie model care muncește și își administrează bine casa și afacerile: 
 
Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale. Ea face rost de lână şi de in şi lucrează cu mâini harnice. Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pâinea. Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale. Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie. – Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea. Ea pune mâna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul. Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit. Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu. Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură. Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când şade cu bătrânii ţării. Ea face cămăşi şi le vinde şi dă cingători negustorului. Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă şi râde de ziua de mâine. Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănâncă pâinea lenevirii. Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude zicând: „Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.” Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.(Proverbe 31:10-31)  
Să nu se înțeleagă greșit că bărbatul acestei femei model nu face nimic. Scopul acestui capitol este să o prezinte pe ea și nu pe bărbatul ei. Menționarea care se face despre bărbatul ei că este bine văzut la porți, când șade cu bătrânii țării, nicicum nu trebuie înțeleasă că el nu face nimic și stă doar la porți cu alți bărbați. În contextul acelor vremuri, porțile cetății era locul unde se aduna consiliul orășănesc pentru a lua decizii importante (citește Rut 4) și când spune că bărbatul ei este bine văzut la porțile cetății vrea să ne arate că este un om foarte respectat de toată lumea din oraș și de membrii consiliului și că acest respect îl are și datorită caracterului și purtării frumoase a soției lui. Și femeia și bărbatul descriși în capitolul 31 al cărții Proverbele lui Solomon sunt oameni harnici și înțelepți. Bine este în orice căsătorie în care le place să muncească spre slava lui Dumnezeu și bărbatului și soției.  Așa să ne ajute Dumnezeu pe toți. 
Citeste mai mult pe site-ul  Moldova crestina

sâmbătă, 14 septembrie 2013

RATING... cu orice pret!...??!


Este interesant  ceea ce se intampla in media crestina de pe Internet de cateva luni incoace.
Scandaluri, subiecte care de care mai picante etc. Oare pe fratii mei, nu ii mai intereseaza altceva decat ratingul??!!
De dragul RATING-ULUI si a publicitatii personale suntem dispusi sa facem orice compromis?
In Mass-Media din Romania de exemplu, exista asa-numitul CNA (Consiliul National al Audio-Vizualulului).
La noi crestinii evanghelici (si nu numai) din Romania si de peste hotare (America s.a.), nu exista o astfel de forma de cenzura, la  nivel omenesc vorbind, insa, Cenzorul nostru principal ar trebui sa fie Sfanta Scriptura, ea ar trebui sa fie DREPTARUL nostru principal!
Insa realitatea este alta!

In calitate de blogger crestin dar si de copil al lui Dumnezeu tin  mult sa scriu aceste randuri care imi doresc sa ajunga exact acolo unde trebuie, la fratii mei de credinta in Hristos!
Vreau sa incep prin a da cateva exemple care, cred eu ca sunt destul de relevante.
La inceputul anului 2013  fratii nostri dragi au pus paie pe jarul aprins in subiectul  Sunny Tranca.
Fratele nostru Sunny, fost solist al grupului crestin Vitamina C, un frate binecuvantat de Dumnezeu, care slujeste Domnului prin cantare de aproximativ 20 de ani, a indraznit sa posteze pe youtube cateva imagini de la o intalnire de tineret la care au luat parte tineri crestini care, s-au manifestat asa cum stiau ei mai bine, aratandu-si bucuria lor pentru faptul ca au un Tata (Dumnezeu) Minunat care le poarta de grija zi de zi, nimic anormal pentru o conferinta de tineret de genul lui Sunny!

Pentru ca au indraznit sa se bucure in felul acela, (desi faceau asta de cand se stiau ei) cativa frati de la o anumita televiune crestina (nu vreau sa dau nume, pentru ca nu iubesc "barfa crestina") au facut  un articol pe internet in care l-au incriminat pe Sunny si pe toti acei tineri care au aparut in video.
In felul acesta, foarte multi bloggeri au inceput sa faca polemica pe aceasta tema si sa isi permita sa il denumeasca pe Sunny "pui de drac" si alte jigniri care nu cred ca isi au locul printre crestinii autentici.

Un alt articol  scris de un pastor crestin , nu dau nume, discuta aprins pe blogul sau despre purtarea baticului, sau mai bine zis, obligatia "biblica" de a purta batic la persoanele de sex feminin din bisericile  crestine in loc sa-i preocupe atentia subiecte mai importante cum ar fi salvarea sufletelor pierdute pentru Hristos sau cum putem fi un exemplu pentru cei din jurul nostru.
Nu spun ca subiectul respectiv nu era important, dar ca sa faci din purtarea baticului o conditie a mantuirii mie mi se pare o erezie, fratii mei dragi!

Exemplele ar fi mult mai multe,dar nu imi face placere sa le discut.
Ceea ce cred eu este ca fratii nostri ar trebui sa se trezeasca din "somnul cibernetic" si sa realizeze ca ceea ce fac ei pe internet in vazul tuturor (si al celor necrestini) este inadmisibil!
Eu cred ca jignirile sau misto-urile care se fac pe internet sunt la fel de vinovate ca oricare alt pacat savarsit de om .
Cineva comenta pe un blog faptul ca E NORMAL sa iti exprimi parerea liber pe net (chiar daca jignesti pe cineva, nu conteaza) si ca nu ar trebui judecate vorbele care se transmit pe calea internetului! Eu as intreba-o pe acea persoana : ce Biblie citeste?...!!
Va dau mai jos cateva versete care demonstreaza clar faptul ca nu ne putem juca cu vorbele!!!

  • Dar Eu va spun ca oricine se manie pe fratele sau va cadea sub pedeapsa judecatii; si oricine va zice fratelui sau: "Prostule!" va cadea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: "Nebunule!" va cadea sub pedeapsa focului gheenei. (Matei.5:22)
  • Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor pe care-l vor fi rostit. (Matei12:36)
    • De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau? (Luca 6:41)
    • Sau cum poti sa zici fratelui tau: "Frate, lasa-ma sa-ti scot paiul din ochi", si, cand colo, tu nu vezi barna din ochiul tau? Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau. (Luca 6:42)
    • Nu judecati, si nu veti fi judecati; nu osanditi, si nu veti fi osanditi; iertati, si vi se va ierta. (Luc.6:37)
    • Nu va plangeti unii impotriva altora, fratilor, ca sa nu fiti judecati: iata ca Judecatorul este chiar la usa. (Iacov.5:9)
    • Cat despre dragostea frateasca, n-aveti nevoie sa va scriem; caci voi singuri ati fost invatati de Dumnezeu sa va iubiti unii pe altii, (1Tesaloniceni.4:9)
    • Fratilor, chiar daca un om ar cadea deodata in vreo greseala, voi, care sunteti duhovnicesti, sa-l ridicati cu duhul blandetii. Si ia seama la tine insuti, ca sa nu fii ispitit si tu. (Galateni.6:1)
    • Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa fim Lumina in intuneric  si sa folosim fiecare mijloc (chiar si Internetul) spre slava si Gloria Lui Dumnezeu!  Amin.
Corneliu Nita

    miercuri, 11 septembrie 2013

    SUNNY TRANCA - O persoana controversata - Dar ce stim defapt despre persoana sa? Marturie personala Sunny


    Dupa Controversatele comentarii de pe Youtube si de pe alte site-uri crestine sau mai putin crestine asupra unui videoclip aparut la inceputul lui 2013, am hotarat ca este bine ca, in calitate de frate in Hristos si prieten al personajului amintit mai sus sa vin si eu cu un articol care sa demonstreze faptul ca Sunny este un copil al lui Dumnezeu si ca ar trebui ca fiecare sa incercam sa ne iubim unii pe altii, in ciuda diferentelor si a incredintarii pe care o avem. Am preferat pentru aceasta, sa postez acest videoclip care arata clar viata lui Sunny de inainte si de dupa convertirea sa la Hristos. Va las sa va lamuriti singuri!
    Corneliu Nita - Adevarata Fericire - Resurse pentru suflet!

    duminică, 8 septembrie 2013

    Cuvinte care lipsesc din Biblie



    În timp ce eram deţinut, nu aveam nimic şi mi-am dat seama atunci de importanţa faptului că în Vechiul Testament ebraic verbul “a avea” nu se întâlneşte niciodată. El nu există în limba ebraică şi nici măcar în ebraica modernă. A fi lipsit chiar şi de cuvântul “a avea” este culmea abandonării a tot ce ai.

    Este un păcat să ai. La primii creştini toţi cei ce aveau ogoare şi case, le vindeau , aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor (Fapte 4:34-35). Ei erau iudei şi au descoperit, graţie lui Isus, ce a fost revelat prin geniul limbii lor: nu este bine pentru oameni să aibă, să posede. Un copil al lui Dumnezeu poate doar să administreze lucrurile care, de fapt, aparţin Creatorului.

    În greacă cuvântul echo este folosit pentru a avea, dar are mai multe alte înţelesuri: a fi capabil, a fi dotat cu, a putea, a număra, a face etc. Ideea de a avea este o noţiune falsă. M-am născut fără consimţământul meu, nu am ales timpul sau locul, forma trupului meu saucaracterul moştenit. Viaţa mea s-a dezvoltat în împrejurări care nu au fost deloc în planurile mele. Eu nu am viaţa mea. Ea provine, conform unor legi stabilite, nu de mine. Şi nici nu posed eu ceea ce ţine de viaţă.

    Renumitul tenor Caruso a fost obligat să cânte pe scenă în ziua morţii mamei sale, pentru a nu dezamăgi miile de admiratori care veniseră special să-l aculte. După spectacol a exclamat: la început am crezut că am o voce; acum îmi dau seama că această voce mă are pe mine.
    Chiar bucuriile şi supărările sunt date sau luate de alţii şi, în ultimă analiză, de Fiinţa unică (de Dumnezeu).

    Nu numai la forma de infinitiv lipseşte a avea din vocabularul ebraic, dar chiar şi cazul genitiv (al posesiei), este rar folosit. În ebraică nu se spune în mod obişnuit casa omului, căci nimeni nu poate avea una. În ebraica vorbită genitivul este înlocuit de aşa numitul “caz de costruit” care constă în scurtarea cuvântului pentru lucrul posedat. Astfel, orice persoană sau obiect redus la a fi o posesie îşi pierde din valoare.

    În rugăciunea Domnului Isus (Ioan 17), cuvântul Eu lipseşte cu desăvârşire, deşi este unul din cele mai folosite cuvinte în rugăciunile oamenilor.

    Există un lucru mai rău decât rugăciunea în faţa unui idol: să te rogi şi să te închini în faţa propriei imagini. Creştinii n-ar trebui să fie fixaţi pe Eu, ci pe Dumnezeu. Eul ar trebui să dispară complet din rugăciune şi de asemenea amintirea identităţii persoanei care se roagă. Adevărata rugăciune este o revărsare de dragoste pură pentru binele întregului şi pentru ca totul să fie după voia Domnului.

    Alt cuvânt care este complet absent din Biblie este cuvântul istorie. Istoria este amintirea evenimentelor după cum s-au succedat în timp. În istorie un eveniment este presupus a fi efectul celui precedent, care este deci cauza lui. Toate acestea sunt o iluzie. Ceea ce văd la cinema este tot o succesiune de evenimente, dar cel ce proiectează poate rula pelicula înapoi, prezentând evenimentele într-o altă înşiruire, sau filmul ar putea fi mixat pentru a arăta evenimentele în altă ordine. Totul este predeterminat de Dumnezeu.

    Pana cu care Dumnezeu a scris tot ce se va întâmpla până la sfârşitul lumii s-a uscat de mult şi nu va fi din nou înmuiată în cerneală pentru a scrie o nouă versiune.

    ~ Richard Wurmbrand ~

    Sursa: Rascumparati vremea -Blog Crestin

    vineri, 6 septembrie 2013

    Ce inseamna de fapt sa fii CRESTIN?



    "Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.
    . Asa ca, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci si va invata pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor; dar oricine le va pazi si va invata pe altii sa le pazeasca, va fi chemat mare in Imparatia cerurilor.
     Caci va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor. (Matei 5:18,19,20)
    "Cuvantarea de pe munte" sau Predica de pe munte a Domnului nostru Isus Hristos cuprinde principii de viata care sunt esentiale oricarui urmas al lui Hristos.
    Multi crestini din zilele noastre, marturisesc despre ei insisi ca sunt crestini din tata in fiu, dar daca ar fi sa ii pui fata in fata cu principiile de viata ale Domnului Isus, cred ca multi ar constata surprinsi ca nu il urmeaza deloc pe Hristos.
    Dar cum Il putem urma pe Hristos daca nu citim Biblia?
    Biblia sau Sfanta Scriptura este cartea care, de mii de ani ramane vesnic valabila si aplicabila.

    Multi au incercat sa distruga aceasta carte, dar ea este lucrarea lui Dumnezeu, este "Scrisoarea Lui Dumnezeu catre omenirea pierduta", iar omul  nu va avea niciodata putere sa distruga ceea ce Dumnezeu a lasat sa fie marturie!
    Traim in vremuri de libertate religioasa cum Europa nu a cunoscut vreodata, cca 70% dintre oamenii Europei cred, si asta e o parere personala, ca au o Biblie in propria casa, sau la rude, bunici etc., iar ceilalti 30% pot avea acces in orice clipa la Internet si pot gasi Biblia Online sau o pot comanda direct din Librarii.
    Intrebarea este, cati dintre noi toti vrem sa stim ce este scris in Biblie?
     
    Vrem sa il urmam pe Hristos? Daca da, va trebui sa citim Biblia! De ce? Pentru ca in ea gasim invataturile lui Hristos!
    Cum putem lua carnetul de soferi si conduce o masina daca nu urmam  instructorul auto?
    Cheltuim  bani fara rost, timp pierdut, nu capatam experienta, iar la sfarsit devim dezamagiti!

    Cine sunt Fariseii si Carturarii? Sunt acele personaje din vechime care  traiau si in vremea Domnului Isus, care zi  de zi cercetau scripturile, mergeau fregvent la templu, dadeau zeciuiala, posteau des, insa le lipsea ceva, dragostea pentru aproapele lor.

    Domnul Isus ne invata cateva principii de baza in acest pasaj, dar ne si mentioneaza, "daca neprihanirea voastra  (trairea, curatia de inima, dragostea de aproape) nu o va intrece pe cea a carturarilor si a fariseilor, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor!"

    Dar ce faceau de fapt accesti farisei??? Cautau sa  pozeze bine in fata cui? In fata OAMENILOR!
    Ii ajuta spiritual acest lucru? NICIDECUM!

    Neprihanirea noastra in fata lui Dumnezeu este ca "o  haina manjita"!!!

    Astazi avem ocazia de a schimba ceva la stilul nostru de viata!
    Calea fatarniciei nu ne mai poate ajuta! Defapt, nu ne-a ajutat niciodata! Ceea ce ramanne defapt, este umblarea noastra in ADEVAR! CUNOASTEREA LUI HRISTOS SI RUGACIUNEA FACUTA DIN INIMA (NU DOAR DE PE BUZE).

    Acum aproximativ 2000 de ani, in Antiohia, pentru prima data li s-a dat numele de crestini primilor apostoli si ucenicilor lor, care erau in numar foarte mare atunci, ei se ajutau reciproc, traiau intr-o armonie perfecta!
    Dar cine era sufletul armoniei lor?  ISUS CHRISTOS
    (CRESTIN egal Urmas al lui CHRISTOS)
    De ce lipseste astazi aceasta ARMONIE PERFECTA?
    Pentru ca lipseste si FACTORUL PRINCIPAL AL ACESTEI ARMONII!

    Cum poate El (ISUS) sa vina in viata  unui crestin? Foarte simplu!
    Recunoscandu-si adevarata stare pacatoasa (pe care Lui nu i-o poate ascunde, oricum), recunoscand ca fara El si fara puterea Duhului Sfant nu poate fi un CRESTIN AUTENTIC.

    Acceptandu-l ca si Stapan si Domn al vietii noastre, El va incepe sa lucreze in noi, o neprihanire si o dragoste cum numai la martiri ai vazut!
    Aceasta se face rugandu-ne Tatalui, in Numele Lui Isus si prin Duhul Sfant!

    Dar aceasta schimbare necesita insa si SACRIFICII! Renuntare la orgoliul personal, la egoism, rautate, neiertare, barfa, invidie, minciuna, iubire de bani, si altele, pe care Duhul Sfant ne va ajuta sa le localizam si sa luptam impotriva lor!

    Traim vremuri de seceta spirituala, criza si lipsa de dragoste fata de semeni.

    In aceste vremuri grele este nevoie de oameni ca tine si ca mine care sa se ridice si sa faca  O DIFERENTA, sa faca schimbare RADICALA in aceasta generatie!
    ESTI PREGATIT SA INCEPI TU O ASTFEL DE SCHIMBARE?
    ESTI GATA SA ITI ASUMI NUMELE DE CRESTIN AUTENTIC ???!!
    Acest articol te poate ajuta, sau poate fi doar o pierdere de timp! TU ALEGI!

    DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE!

    Corneliu N,